joi, 19 septembrie 2013

Festivalul ”George ENESCU” mai puternic decât AGHIASMA...!


Se află în plină desfășurare și finalul este aproape!
Mari orchestre și artiști ai muzicii clasice au venit și continuă să vină până la sfârșitul acestei luni la București pentru a participa la Festivalul ”George ENESCU”, precum un nesfârșit sobor arhieresc care cu evlavie așteaptă să sărute sfintele moaște ale unui sfânt!




   Faima celebrului de acum festival, unic prin grandoarea desfășurării și a celebrităților ce ”dau năvală” să-l onoreze cu prezența (atât cei de pe scenă cât și cei din sală), a ajuns atât de mediatizat încât superlativele nu încetează peste tot în lume!
  Locațiile de desfășurare sunt alese cu chibzuință! Dacă ATENEUL ROMÂN (cea mai cunoscută și potrivită locație pentru un asemenea eveniment) găzduiește spectacolele VIP, iar Opera Română este rezervată operei și baletului, a treia locație, SALA PALATULUI, este locația destinată marilor orchestre!
    Ceea ce am trăit aseară în Sala Palatului mi-a umplut sufletul de fericire. Sunetele divine ale filarmonicii din Munchen, acopereau orice murmur nechibzuit al vreunui spectator distrat, făcându-i să tacă și să-și muște buzele chiar și pe copii aduși de părinți la un asemenea eveniment, decât să ceară voie la toaletă!
     Am simțit că Sala Palatului se purifică și se sfințește. Am simțit că acea muzică divină exorcizează orice ecou muzical păgân rămas de-a lungul timpului să bântuie cotloanele edificiului, ba chiar și amintirile Congreselor și Plenarelor PCR înlocuite după 1989 de alte Congrese ale noilor PCR-uri, se topeau acoperite de sunetele lirei, precum ceara lumânării mistuită de flacăra speranței!
   Festivalul ”George ENESCU” curăță, sfințește și tămăduiește cultura românească, care s-a lăsat modernizată cu dea sila peste noapte de influențele importate și amestecate într-un amalgam batjocoritor de ”surogate” fabricate pe computer, care încearcă (fără succes spun eu) să înlocuiască valoarea și talentul uman nativ!


    Din doi în doi ani, Sala Palatului se purifică cu muzică adevărată, care șterge ”resturile menajere” provocate de Bubulina Gospodina și curăță mizeriile din ghiuveta înfundată de Veta lu' Bănică infidelu.
Muzica ce răsună timp de o lună la Festivalul ”George ENESCU” este ca aghiasma ce o face preotul chemat să sfințească o casă!


Sunt unul dintre fericiții participanți la această ”slujbă” de purificare prin muzică de foarte bună calitate!
Din păcate, peste doi ani o luăm de la capăt!!!

joi, 12 septembrie 2013

Regele MIHAI despre avere...


     Mulți cârcotași neaveniți sau rău voitori au speculat dea lungul timpului despre bogățiile și averile imense pe care le-a deținut MS Regele MIHAI! Cei ”de dinainte” au făcut-o îndoctrinați iar cei ”de după” din lipsă de cunoaștere!
   Cei de astăzi, reprezentați de un personaj sinistru cocoțat fraudulos în fotoliul Regelui FERDINAND de la Palatul Cotroceni, o fac din răutate și invidie, în contextul în care nimeni nu mai discută despre ce avere a avut regele, aceasta fiind foarte clar specificată în documente și reintrată legal în posesia Casei Regale!
     Despre cât de exorbitantă a fost averea regelui și mai ales despre cât de mult a luat cu el când a părăsit țara la 3 ian. 1948, ne spune chiar MS într-un interviu acordat dlui Philippe Vigue Desplaces. la începutul anilor '90.


    ”Propaganda comunistă a spus de toate și orice referitor la modul de viață și la averea noastră, de exemplu că posedam proprietăți de multe mii de hectare în România ... Toate acestea au fost consecința unei confuzii între bunurile noastre private și cele ale Coroanei.
  Noi beneficiam de o listă civilă-o sumă alocată de Parlament, la care se adăugau veniturile obținute din domeniile Coroanei, administrate de patru înalți funcționari. Aceste domenii erau proprietățile statului. Noi aveam uzufructul, ceea ce permitea tocmai să se reducă lista civilă pentru a nu greva prea mult bugetul național.

     Eu nu posedam, în nume propriu, decât două proprietăți: Sinaia, despre care am vorbit mult deja, și o casă în Transilvania (n.r. Palatul Săvârșin), pe care o cumpărasem în 1943. La început era vorba de menținerea unei prezențe simbolice: Regele României trebuia să aibă o proprietate în această provincie care fusese sub control austro-ungar. Ulterior, m-am atașat de această clădire, care nu este un castel, ci mai curând o casă boierească având vreo zece camere. Ea aparținuse odinioară unei vechi familii din nobilimea maghiară”.